Gigi Becali (63 de ani) anunță plecarea lui Claudiu Keșeru de la FCSB, după ce atacantul în vârstă de 35 de ani l-a criticat după meciul cu FC U Craiova 1948 pe latifundiarul din Pipera.
Claudiu Keșeru a fost exclus din lotul vicecampioanei României pentru meciul cu CS Mioveni, scor 1-1, iar Gigi Becali a anunțat motivul pentru care nu mai dorește să se bazeze pe serviciile sale.
Chiar dacă susține că decizia de a-l exclude din lotul lui FCSB pe Claudiu Keșeru nu are legătură cu faptul că atacantul l-a criticat la TV și a anunțat că o să facă dezvăluiri despre aventura la formația roș-albastră, Gigi Becali tot e dispus să renunțe la serviciile internaționalului român.
Latifundiarul din Pipera a dezvăluit că a decis să renunțe la serviciile lui Claudiu Keșeru din cauza faptului că nu mai poate să joace la nivelul formației roș-albastre.
„De ce să mă deranjeze? E părerea lui! Nici la Keșeru nu m-a deranjat. La voi spun adevărul, dar la ații spun așa ca să îi oftic. Să vă spun adevărul. Nu am avut niciodată nimic cu declarațile lor, dar trebuie să fie dublate de probe, de argumente. Keșeru nu a zis nimic ca să mă deranjeze. L-am sunat și l-am întrebat ce vrea să declare. I-am dat banii, are contract, asta e relația noastră. Ce vrea altceva? I-am spus: „Bă, tu nu mai poți la nivelul ăsta!”. A zis că mai vrea să joace doi ani, dar la FCSB nu mai poate, nici la CFR. A zis că o să îmi arate, ok, arată-mi. Nici Budescu nu mai poate! O să îmi arate pe teren la altă echipă, dar aici nu.
M-am convins. Nu mai poate la nivelul ăsta. Nu vreau să îl jignesc, spun ceea ce cred. Primele 3 meciuri, am vorbit cu Meme și am zis că joacă la orice echipă din lume, dar nu știu ce s-a întâmplat după. Am forțat, dar se schimbă omul?”, a spus Gigi Becali la Pro X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER